joi, 31 iulie 2008

* Anunţ social de… vacanţă!

Sectorul Social Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor doreşte continuarea proiectului "Grădiniţa - o lume mai bună", cu sprijinul Băncii ING, derulat anul şcolar trecut, prin care se plăteşte lunar grădinita ( de stat) copiilor, ce fac parte din familii monoparentale sărace.

Selecţia beneficiarilor se va face pe baza următoarelor criterii:

- familie monoparentală cu venit pe membru de familie sub 300 RON; - familie monoparentală, ce nu beneficiază de ajutorul familiei extinse; - familie în care ambii părinţi sunt pensionaţi pe caz de boală sau suferă de boli cronice cu acte doveditoare - prezenţa mai multor copii în familie; - prezenţa în familie a unui alt copil cu handicap; Cei interesaţi, pot afla detalii la tel . 021/337.20.35 - Asistent social Laura Irimia

miercuri, 16 iulie 2008

EDITORIAL - "Mit şi adevăr despre HIV/SIDA" * articol editat de Elena Costeleanu, asistent social

Am întâlnit multe persoane care consideră că SIDA este o boală de care au parte doar persoanele care trăiesc în promiscuitate. Ei bine, activităţile cu aceste persoane ne demonstrează că orice persoană poate fi expusă riscului de infectare cu HIV. Copii nou-născuţi se pot infecta de la mamă, dacă aceasta este infectată; persoanele care au primit o transfuzie de sânge contaminată sau persoanele care folosesc instrumente tăioase, înţepătoare, insuficient sterilizate şi contaminate, de asemenea se pot infecta. Există persoane care cred că dacă ai o viaţă morală corectă, nu te poţi îmbolnăvi de SIDA. Oricine se poate îmbolnăvi, nimeni nu este „imun” la HIV. Este adevărat însă că există anumite comportamente care cresc riscul infecţiei cu HIV. O altă prejudecată pe care o întâlnim este şi aceea că SIDA este o pedeapsă divină pentru comportamente imorale. În acest caz, se uită că „oare voiesc Eu moarte păcătosului?” Iez.18,23. „Dumnezeu este iubire” I Io 4,16. Cum ar putea cineva care ne iubeşte, să ne dea boli şi moarte? Boala şi suferinţa nu sunt creaţiile şi nici „daniile” lui Dumnezeu, ci consecinţe ale propriilor noastre greşeli sau ale altora care se răsfrâng asupra noastră. Tot o prejudecată des întâlnită este şi aceea că, e preferabil să nu ştii/să nu te tratezi dacă ai HIV, de vreme ce oricum nu te poţi vindeca.Aici se pierde din vedere faptul că, o persoană care ştie că este infectată, poate preveni transmiterea la alte persoane a virusului HIV şi poate lua, de asemenea, măsuri care să îi prelungească viaţa.Prelungirea perioadei de supravieţuire, creşte şansa ca, între timp să fie descoperite noi tratamente.

vineri, 11 iulie 2008

Părintele Consilier Mihnea Cornel SUSAN – prezintă structura Sectorului Social-Filantropic din Arhiepiscopia Bucureştilor

EDITORIAL – „Mai existā voluntariat în România?” - articol editat de Elena Costeleanu, asistent social

Se vorbeşte tot mai mult de voluntariat deşi “suntem prea săraci şi trebuie să alergăm după bani”. Putem spune oare, în aceste condiţii, că “voluntariatul nu există” sau că “nu există voluntari”? Am stat de vorbă cu oameni care şi-au dăruit din timpul lor oamenilor de lângă ei, fără a aştepta nici un fel de recompensă. Şi i-am găsit mai bogaţi sufleteşte, mai luminaţi în priviri şi cu o experienţă de viaţă cât să scrii zece romane. De aceea, le voi răspunde scepticilor că încă sunt oameni care cred în voluntariat. Care sunt motivele lor ? … îşi doresc să fie mai buni, într-o lume mai bună…iar lumea nu se schimbă de la sine, decât dacă o schimbăm noi… … putem fi fericiţi numai dacă şi cel de lângă noi este, …şi mai ales, pentru că nu ne dorim ca banul să devină măsura tuturor lucrurilor. Voluntarii nu sunt “nişte dinozauri pe cale de dispariţie”. Sunt într-adevăr puţini, dar ei există şi ce fac este apreciat. În România nu există încă o cultură a voluntariatului foarte bine dezvoltată, dar puţinele organizaţii care militează pentru voluntariat şi responsabilitate socială, o fac cu entuziasm şi speranţa de mai bine. Legea voluntariatului şi modelele de bună practică apărute dintr-o necesitate a timpului şi spaţiului în care trăim, nu ne fac să credem decât că această idee nu va muri. Dacă aveţi un vecin, de vârsta bunicului vostru şi îi cumpăraţi o pâine, atunci când el nu poate să facă acest lucru, fără să aşteptaţi să fiţi plătit pentru acest lucru, înseamnă că sunteţi un bun creştin sau în limbajul modern, un bun voluntar….

miercuri, 9 iulie 2008

· Permanenţe ale asistenţei sociale în Arhiepiscopia Bucureştilor

În fiecare lună, 120 de familii nevoiaşe din Arhiepiscopia Bucureştilor sunt ajutate cu un pachet alimentar consistent. De asemenea, 10 persoane vârstnice, bolnave şi singure sunt asistate săptămânal cu hrană, medicamente, bani şi … vorbe pornite din suflet. Acest sprijin este acordat prin Domnul Doctor în Teologie Talaat Takla MOURKUS – Preşedintele Asociaţiei creştine copte „Sfântul Mina”. Coordonatoare din partea Sectorului Social-Filantropic este asistenta socială Aurelia Brihac

Reflecţii despre discriminare – prezentate de asistenta socială Elena Costeleanu

În societatea românească există încă situaţii în care drepturile persoanelor infectate cu HIV-SIDA sunt încălcate, deşi problematica aceasta a fost dezbătută nu de puţine ori. Există copiii seropozitivi HIV, care sub diferite forme de intimidare au fost obligaţi să renunţe la şcoală, pentru că doamna dirigintă sau asistenta medicală din cadrul şcolii au „rupt tăcerea” făcând public un diagnostic care trebuia să rămână confidenţial. Există cadre medicale care refuză să ofere îngrijire persoanelor seropozitive deşi cunosc foarte bine metodologia de lucru în astfel de cazuri. Sunt doar câteva exemple „clasice”, dar care marchează sufletul unui om în suferinţă, şi care a ajuns să poarte eticheta de seropozitiv HIV,… poate de la o banală tansfuzie de sânge. Aceşti oameni sunt excluşi, izolaţi de semenii lor, care uită, de cele mai multe ori, că şi ei, oricând, pot deveni victime ale bolii, violenţei, sărăciei, indiferenţei, prejudecăţilor celorlalţi,…… Pentru cei excluşi, marginalizaţi, etichetaţi a trebuit să se înfiinţeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care pe baza Ordonanţei nr. 137 din 31 august 2000, să intervină în prevenirea şi sancţionarea tuturor formele de discriminare. Potrivit legii, discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment contravenţional sau amendă contravenţională de la 400 la 4000 lei când vizează o persoană şi de la 600 la 8000 lei când vizează un grup de persoane sau o comunitate. Etichete cum ar fi “sidosule”, “cioară”, “boşorogule”, ……, pot atrage nu numai sancţiuni legale, dar şi reacţii din partea comunităţii, care a început, din ce în ce mai mult, să realizeze că valorile promovate de către societate influenţează din ce în ce mai mult, calitatea vieţii tuturor membrilor ei. ” prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientere sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.” (art.2, alin. 1, Ord. nr. 137/2000 cu modificări şi completări ulterioare) Aspecte de la seminarul despre combaterea discriminării - organizat de AIDRom / Bucureşti 22-24iunie2008

Seminarul „Instruire pentru potenţialii beneficiari – Sprijin pentru elaborarea propunerilor de proiecte de calitate” ( 8-9iulie2008 )

Participanţii la Seminar – din partea Patriarhiei Române şi a Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor

marți, 8 iulie 2008

Proiectul “ Violenţa poate fi evitată ” , mai - iunie 2008

Biserica şi Şcoala, cei doi piloni care stau alături de familie, în procesul de formare a personalităţii copilului, sunt chemate să se implice, tot mai mult, în problemele cu care acesta se confruntă. Societatea actuală, care suferă vizibil din cauza violenţei, se oglindeşte, din păcate, şi în ochii copilului, care nu numai că vede şi aude tot mai multe mesaje violente, dar ajunge să se şi poarte violent. O serie de studii şi cercetări de specialitate au atras atenţia cu privire la creşterea numărului de comportamente violente în rândul copiilor, şi la impactul pe care îl au astfel de manifestări în spaţiul lor de viaţă. « Violenţă care naşte violenţă » este un fapt binecunoscut, şi de aceea, este necesară o intervenţie, cât mai precoce, şi din partea tuturor celor care pot să realizeze acest lucru. Atât şcoala, cât şi biserica dispun de modalităţi specifice de abordare a fenomenului, dar rezultatele pot deveni o realitate concretă, mai ales atunci când ele găsesc o cale de colaborare. O problemă complexă, cum este cea a violenţei, necesită un demers pe mai multe paliere de acţiune şi cu metode diverse de combatere şi prevenire a fenomenului. Copilul trebuie învăţat să nu răspundă cu violenţă, la actele de violenţă; el trebuie învăţat să se ghideze dupa modele pozitive şi mai ales să facă alegeri bune. Valorile creştine promovate de biserică, alături de experienţa pedagogică a şcolii, se pot constitui în soluţii la « problema violenţei ». Elena Costeleanu adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în derularea proiectului “Violenţa poate fi evitată”, mai - iunie 2008: d-na Doina Glonţ (Şc. Gen. 46), d-na Ioana Dumitraşcu (Şc. Gen. 40), d-na Mariana Ionescu, d-na Cristina Tecşan, d-ra Sofia Giurea (Şc. Gen. 30), Pr. Ruşenescu Cristian (Parohia Teiul Doamnei Ghika)

Seminar Programe Structurale - 8iulie2008

luni, 7 iulie 2008

ACTUALITATEA SOCIALĂ – 2008

ACTIVITATEA SOCIALĂ DIN PROTOIERIA 2 în luna iunie 2008

-primire sesiz[ri de la responsabilii sociali ai Centrului Eparhial, privind noi cazuri de persoane care solicit[ ajutor social (2 cazuri)

- primire noi cazuri sociale (la sediul Protoieriei) – 7 cazuri

- anchete sociale efectuate =i vizite la domiciliul cazurilor sociale – 5 cazuri

- ]ntocmire fi=e sociale ]n baza investiga\iilor sociale efectuate – 7 cazuri

- planuri de interven\ie pentru cazurile sociale aflate ]n eviden\a Serviciului social

(]ntocmire referate financiare – 10 cazuri sociale)

- monitorizarea evolu\iei cazurilor sociale – 12 cazuri

- consilierea social[ a cazurilor (6 cazuri) =i reorientarea acestora (1 caz social)

- primire dona\ie iaurt Danone (Casa Buna) de la Centrul de }ngrijiri Paliative „Sf`ntul Nectarie”

- sprijinul material al cazurilor sociale, ]n func\ie de posibilit[\i (pantofi =i obiecte de ]mbr[c[minte, iaurt =i detergent)- 16 cazuri ;

- sprijin material (pantofi =i obiecte de ]mbr[c[minte, iaurt ) oferit responsabililor sociali din parohiile aflate ]n Protoieria 2 Capital[, care au ]n derulare proiecte sociale (4 parohii)

- coordonarea celor dou[ proiecte sociale aflate ]n derulare : Cercul de Pictur[ „P`rvu Mutu” al Arhiepiscopiei Bucure=tilor =i Cercul de Pictur[ ”Sf`ntul Nectarie” – subproiect al Centrului de }ngrijiri Paliative ”Sf`ntul Nectarie”

- tehnoredactare documente

- oferirea de consultan\[ de specialitate parohiilor care doresc s[ deruleze programe sociale (2 parohii)

}ntocmit de: asistent social

Dumitrascu Claudia

ACTIVITATEA SOCIALĂ DIN PROTOIERIA 3 în luna iunie 2008

  • Num[rul de intr[ri ( cazuri sociale noi primite la sediul Protoieriei) – 6 persoane;
  • primirea sesiz[rilor f[cute de responsabilii sociali ai Centrului Eparhial, privind noi cazuri de persoane care solicit[ ajutor social -2 persoane;
  • efectuarea de anchete sociale la domiciliul cazurilor sociale primite in luna mai – 5 persoane;
  • ]ntocmire fi=e sociale ]n baza investiga\iilor sociale efectuate – 7 persoane;
  • alc[tuirea unor planuri de interven\ie pentru cazurile sociale aflate ]n eviden\a Serviciului social ]n colaborare cu preo\ii din parohiile Protoieriei III– 4 persoane;
  • monitorizarea evolu\iei cazurilor sociale – 16 persoane;
  • s-a continuat acordarea de sprijin financiar prin ]ntocmirea de referate unui num[r de 8 persoane din cazurile sociale mai deosebite, ]n special familiilor cu mul\i copii care se confrunt[ cu mari dificult[\i financiare;
  • informarea =i consilierea social[ a cazurilor (8 persoane) , ]ndrumarea persoanelor care solicit[ ajutor c[tre preo\ii parohi ai parohiilor de care apar\in, ]n vederea aducerii la cuno=tinta preotului paroh =i comitetului parohial;
  • primire dona\ie iaurt Danone de la Centrul de }ngrijiri Paliative „Sf`ntul Nectarie” =i distribu\ia c[tre beneficiari (cazuri sociale), parohii care desf[=oar[ activit[\i sociale =i M`n[stirea Cernica;
  • sprijinul material al cazurilor sociale cu dona\ie de pantofi si obiecte de ]mbr[c[minte, iaurt =i detergent - 27 persoane ;
  • sprijin material const`nd ]n pantofi =i obiecte de ]mbr[c[minte, iaurt =i detergent oferit responsabililor sociali din parohiile aflate in Protoieria 3 Capitala, care au ]n derulare proiecte sociale (4 parohii)
  • coordonarea celor dou[ proiecte sociale aflate ]n derulare : Cercul de Pictur[ „P`rvu Mutu”- al Arhiepiscopiei Bucure=tilor =i Cercul de Pictur[ ”Sf`ntul Nectarie” – subproiect al Centrului de }ngrijiri Paliative ”Sf`ntul Nectarie” ]mpreun[ cu asistentul social al Protoieriei II;
  • identificarea cazurilor care prezint[ risc de abandon =colar =i acordarea de sprijin pentru prevenirea acestui lucru, de asemenea prevenirea abuzului =i a neglij[rii de orice fel, prin g[sirea de suport la nivelul parohiei de care apar\ine familia respectiv[ – 2 cazuri;
  • acordarea de asisten\[ victimelor violen\ei domestice ]n vederea dep[=irii situa\iei de criz[, ]ndrumare c[tre parohiile care ofer[ consiliere juridic[ gratuit[ -1 caz;
  • ]ntocmirea de recomand[ri pentru Cabinetul Stomatologic al Sectorului Social- Filantropic persoanelor asistate care au nevoie de consulta\ii =i tratament – 2 persoane;
  • informarea =i consilierea unor persoane ]n leg[tur[ cu posibilit[\ile de angajare printr-o companie de plasare a for\ei de munc[ – 2 persoane;
  • tehnoredactare documente, activit[\i de secretariat la Protoierie;
  • oferire consultan\[ de specialitate =i vizitarea parohiilor care doresc s[ deruleze programe sociale (3 parohii)

Data : 30.06.2008 }ntocmit de :

asistent social Muja Cecilia

asistent social Untaru Cristina

duminică, 6 iulie 2008

ANUNŢ - training

Asociatia Ecumenica a Bisericilor din Romania - AIDRom,

re-organizeaza in perioada 20 - 22 Iulie, in Bucuresti, Training pentru dezvoltarea de Abilitati Psiho-Sociale, Misiune si Pastoratie Specifica pentru Persoanele care Traiesc cu HIV/SIDA.

Inscrierile se fac pana Joi, 17 Iulie, la orele 16:00.

Persoana de contact: Mihail Brinzea, e-mail: instruire@yahoo.com si telefon 0751179270/ fax: 0212107255.

Cei care doresc sa participe ori persoanele desemnate sa trimita e-mail sau fax cu mentiunea "doresc sa particip la trainingul Training Abilitati Psiho-Sociale, Misiune si Pastoratie Specifica pentru Persoanele care Traiesc cu HIV/SIDA, si daca intre timp s-au schimbat, datele dumneavoastra de contact si organizatia.

Formularele sunt atasate pentru cei care solicita prima data participarea. Toate costurile sunt acoperite de AIDRom cu finantarea Fondului Global prin Romanian Angel Appeal.

Programul incepe Duminica la orele 17:00 si se incheie Marti la orele 15:00.

Daca nu doriti sa participati va rugam diseminati in institutiile bisericesti ori la organizatiile cu care aveti parteneriat in asa fel incat cat mai multe persoane sa poata avea acces la acesta instruire.

Cu deosebita consideratie,

Mihail Brinzea

Coordonator Departament / 0751179270

miercuri, 2 iulie 2008

Despre "VIAŢA SOCIALĂ CREŞTIN ORTODOXĂ"

De unde acest titlu? In anul 1997 se infiinta la Arhiepiscopia Bucurestilor - Biroul de Asistenta Sociala. Cu aceasta ocazie am editat revista "Viata Sociala Crestin Ortodoxa" , ca o reflectare a stradaniilor celor inclinati spre apostolat social, atat preotii si credinciosii din parohii, cat si asistentii sociali -coordonatori ai programelor sociale.

Din activitatea Sectorului Social-Filantropic al Ahiepiscopiei Bucureştilor

In luna iunie 2008 au avut loc o serie activitati cu caracter social-spiritual , concretizate prin expozitia "Cetateni ai lumii",
dedicata persoanelor refugiate in Romania

Gânduri de viitor

Prin "Cercul de Comunicare Multiculturala" dorim extinderea ariei de interes printr-o participare variata:tineri,persoane varstnice, cu diverse pregatiri si statut social. Temele de discutii abordate vor fi si ele dintr-un spectru larg: culturale,religioase,educative,medicale.